Despre relatii

Despre relații

Obiectivul unei conversații intime este acela de a oferi înțelegere, nu soluții. Încercarea prematură de a rezolva problema partenerului îl poate determina pe acesta să se închidă în sine.
Iată cele trei abilități pe care le prezentăm în seminarul nostru pentru cupluri, abilități necesare într-o conversație intimă.

1. Exprimă sentimentele prin cuvinte cât mai potrivite
Această abilitate a fost numită ,,focalizare” de către clinicianul Eugen Gendlin. Gendlin spunea că atunci când reușim să găsim imaginile potrivite, frazele potrivite, metaforele și cuvintele potrivite pentru a exprima emoțiile noastre, simțim un fel de ușurare sau detensionare în trupul nostru.

2. Pune întrebări deschise
A doua abilitate pentru o conversație intimă este aceea de a-ți ajuta partenerul să-și exploreze sentimentele prin întrebări deschise. Pune-i întrebări de felul: ,,Care este cel mai dezastruos scenariu pe care ți-l imaginezi în această situație?” sau fă afirmații de explorare: ,,Spune-mi povestea acestui lucru!”.

3. Exprimă empatie
Într-o convesație intimă primele două abilități te ajută să înțelegi gândurile, sentimentele și nevoile partenerului tău. A empatiza înseamnă să comunici înțelegere cu privire la gândurile, emoțiile și nevoile partenerului, chiar dacă vezi lucrurile diferit.

Concert „Not an Idol”

Astăzi trăim vremuri de har, vremuri în care ispita cea mai mare este să crezi că poți trăi fără Dumnezeu. Cântecul „Să-L văd pe Dumnezeu” vorbește despre faptul că lumea decăzută în păcat ne poate copleși cu plăcerile ei deșarte, dar copiii lui Dumnezeu pot să se înalțe spre o altă lume, din clipa în care încep să-L vadă pe Dumnezeu dintr-o inimă curată, spălată în sângele Domnului Isus Hristos. Versurile nu exprimă o dorință de a-L vedea pe Dumnezeu parţial sau doar ca pe un străin față de care poți să ai cel puțin o formă de respect, ci o dorință aprinsă a inimii, un sentiment de uimire copleșitoare și adorație pentru Persoana lui Dumnezeu, pe Care vrem să-L iubim, tânjind după prezența Sa și așteptându-L cu dor! Să-L văd pe Dumnezeu este conceptul noului album „Not an idol”, care conține piese îmbibate de Adevărul întemeiat pe Cuvântul lui Dumnezeu. Cântecele se adresează atât publicului credincios, care se poate închina și lăuda pe Domnul prin piesele Zbor, Simt cum reverși, Al Tău pe veci, Prieten Bun, cât și publicului care are nevoie să-L cunoască pe Dumnezeu şi să se îndrăgostească de El, prin mesajele evanghelistice ale pieselor Ca să mă convingi, Vreau să mă întorc și nu în ultimul rând - Să-L văd pe Dumnezeu

„Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!” (Matei 5:8)​